Nick Munteanu, profesor de engleză în Buhuși: „Experiențele prin care elevii învață să se accepte unii pe alții produc transformări, nu neapărat ce le predau eu despre prezentul simplu.”

Nicolae (Nick) Munteanu este profesor de engleză la Școala Gimnazială „Mihai Eminescu” Buhuși, județul Bacău, din anul 2000. Le spune copiilor că predă din alt mileniu, dar nu e un dinozaur. 

Este profesor la primar și gimnaziu și este diriginte la clasa a VI-a. Pe majoritatea elevilor îi știe din clasa pregătitoare și spune că obiectivul său ca profesor e să le transmită interesul pentru limba engleză, dar și să creeze un spațiu în care aceștia să vină cu drag la ore. Lecțiile sale în online începeau deseori cu un cântec de pe YouTube, apoi îi întreba cum se simt, ca să facă loc discuțiilor care să-i apropie unii de alții. De altfel, când s-au întors fizic la școală, elevii din clasa a IV-a l-au rugat să le pună din nou un cântec înainte să înceapă lecția. 

Nick a descoperit limba engleză prin cântecele pe care le asculta imediat după 1989, deși a început să o studieze abia dintr-a VI-a. Spune că reținea versurile fără să știe ce înseamnă. Interesul a fost stimulat și de profesoara de engleză din școala generală, pe care a avut-o atât la liceu, cât și la facultatea de Litere și Științe din Bacău. A păstrat legătura cu ea de-a lungul anilor și i-a fost alături la majoritatea inspecțiilor de grad. Tot într-a șasea și-a ales numele Nick, când profesoara i-a invitat să-și aleagă cum vor să fie strigați. De atunci toți prietenii, familia și cunoscuții îl știu de Nick

Foto: Nick Munteanu în timpul discursului Aspire Talks

Foto: Nick Munteanu în timpul discursului Aspire Talks

Este membru Aspire Teachers din 2016. Se implică în organizarea evenimentelor pentru comunitate și a pus bazele dezvoltării hub-ului din regiunea de nord-est. De asemenea, a contribuit la dezvoltarea opționalului Aspire Talks și l-a implementat în faza de pilotare. Povestește că la finalul anului au organizat un eveniment cu părinții, profesorii, prietenii elevilor, în care fiecare copil a ținut un discurs despre cum își imaginează propriul viitor și meseria pe care vrea să o aibă, un obiectiv care părea imposibil pentru cei din clasa a V-a, când le-a prezentat opționalul. De altfel, Nick spune că acesta este marele impact al programului asupra elevilor. 

La un an de la implementare, vede mai clar transformarea lor datorită provocărilor opționalului. Copiii au încredere în ei fiindcă au fost stimulați să-și învingă temerile prin a-și recunoaște trăirile, sunt mai empatici fiindcă au învățat să se asculte și să ofere timp când un coleg vorbește, mai atenți la cum își exprimă părerile când vorbesc cu un coleg, fiindcă au înțeles importanța feedback-ului. 

„M-am pregătit și eu cu un discurs, nu puteam să apar în fața lor și să nu mă ridic la nivelul așteptărilor. Îmi tremura vocea și transpiram în palme, fiindcă de obicei nu mă simt în largul meu să vorbesc în fața unei audiențe, dar am zis să trecem împreună prin experiență.”


Fiecare etapă în evoluția elevilor - o oportunitate de a fi autentic și de a chestiona etichetele

Nick a predat din sufrageria de acasă în timpul școlii online. Își aștepta elevii pe Kinderpedia sau Zoom, într-o casetă cu imagini de fundal cu elevi din alte țări, cu clase care aveau mobilier vechi din lemn, ori cu logo-ul Aspire Teachers. 

Le spune deseori elevilor că sunt norocoși fiindcă trăiesc într-un timp cu internet, când pot găsi răspunsuri la întrebări la un click distanță, gadget-uri de tot felul, telefoane și tablete de diferite dimensiuni. „Încerc să le transmit copiilor din experiența mea și să-i fac conștienți de avantajul uriaș pe care îl au acum. Noi a trebuit să ne adaptăm la ele. Eu într-a VI-a am început să învăț engleza și nu aveam calculator, tabletă, nu știam ce e ăla internet.”

Cât au făcut școala online, l-a preocupat starea mentală a copiilor. Îi era teamă că efectele impuse de restricțiile de mobilitate le va afecta starea emoțională. A cerut ajutorul unui psiholog și celor de la John Maxwell team. I-a invitat să le vorbească copiilor despre stima de sine, dezvoltarea personală, despre curaj, eșec și cum să le facă față, fiind conștienți de stările prin care trec.  

Au stat deseori peste timpul alocat orei de engleză ca să se asculte unii pe alții. Și-a dat seama cât de mult a contat când s-au întors fizic la școală și le-a cerut feedback. Elevii au simțit că la orele lui au găsit sprijin în a vorbi onest, iar Nick a fost pentru mulți dintre ei adultul care i-a ascultat când erau singuri în case fiindcă părinții multora au continuat să meargă la serviciu. „Eu mi-am dat nota opt la feedback. M-au întrebat surprinși de ce. Le-am zis că poate nu am ajuns la toți, poate nu am captat atenția tuturor și nu am oferit și mai mult din timpul meu.”

Le spune că toți sunt egali pentru el. În încercarea de a-i uni pe elevii din fosta generație, cărora le-a fost diriginte, a aplicat experimentul “Blue Eyes, Brown Eyes“ făcut de Jane Elliot în urmă cu peste 50 de ani, o învățătoare din SUA, în încercarea de a combate rasismul care lua amploare.

Nick și-a împărțit elevii în două categorii, cei cu ochi albaștri și verzi au ocupat băncile din față, iar copiii cu ochi căprui au fost trimiși în spate. Celor din față le-a zis că sunt cei mai buni copii din clasă, că vor primi notele cele mai bune, profesorii nu le vor da teme și vor fi ascultați când vor ei. „Mă uitam la unul dintre elevii din față de un nivel mai scăzut și vedeam cum îi sclipeau ochii. Cei cu ochii căprui au zis că nu e corect. Iar cei din față ziceau că nu se simt confortabil că stau în față, sau că ei n-au făcut nimic special față de ceilalți colegi.” 

Foto: După cursul festiv al elevilor din clasa a VIII-a, Nick Munteanu

Foto: După cursul festiv al elevilor din clasa a VIII-a, Nick Munteanu

Apoi, după o oră, le-a spus că a făcut o greșeală, că de fapt nu cei cu ochi albaștri și verzi trebuiau să fie privilegiați, ci elevii cu ochi căprui. Nick nu i-a mai ținut mult, fiindcă mulți erau vizibil afectați. 

A făcut experimentul fiindcă la preluarea lor, în clasa V-a, elevii proveneau din două clase diferite, iar cei din clasa majoritară nu-i acceptau la fel pe ceilalți. „Le-am zis că e necesar ca fiecare elev să se simtă acceptat și integrat. Experiențele astea rămân și produc transformări, nu neapărat ce le predau eu despre prezentul simplu în engleză.”

Și bullying-ul este o provocare în rândul elevilor lui Nick. Spune că face eforturi să-i învețe să nu pună etichete, însă e dificil la vârsta lor, fiindcă sunt în faza în care se descoperă în raport cu alții. Când un conflict escaladează, a învățat să implice părinții ambilor copii. „Timpul și experiența unor situații m-au învățat să nu iau decizii pe loc și să ascult ambele părți în medierea unui conflict.” Iar când îi lasă pe elevi să-și rezolve conflictele, le amintește că școala e locul în care vin atât pentru învățare, cât și pentru socializare. 

Dacă ar putea să facă o schimbare la nivel național, Nick ar schimba modul de evaluare. Se pune un accent exagerat pe note care adesea nu reflectă competențele reale ale elevilor. Are copii care se descurcă la scris și au temerea de a se face auziți, în timp ce alții se descurcă mai bine la vorbit. 

Îi place să se apropie de ei spunându-le că și el a luat toate notele la școală și alege să intre în mediul lor de joacă ca să le arate că fiecare dintre noi e bun la ceva; școala doar creează contextele prin care își cunosc și își dezvoltă aptitudinile. „În timpul orei mai iau de la ei câte o kendama să vadă cum mă joc. Nu mă descurc, sunt praf, dar eu în acel moment sunt unul de-al lor și le creez sentimentul de apropiere și siguranță.”

În plus, militează pentru o susținere mai mare a testelor vocaționale și dezvoltarea școlilor profesionale. Efectul direct ar fi scăderea numărul tinerilor care termină facultăți și își găsesc cu greu o slujbă în domeniul lor. „Unii fac facultatea pentru mama, tata sau cunoștințe. E păcat, se pierd patru-cinci ani din viață pentru că școala nu are instrumentele corecte de evaluare a competențelor.” 

Copiii l-au învățat cum să devină un profesor mai bun și ce înseamnă succesul în meseria sa

Zilele aceasta, Nick pregătește împreună cu o colegă, profesoară de limba română, un exercițiu interdisciplinar folosind planificarea inversă (Understanding by Design). „Suntem în etapa de construcție a exercițiului, am primit sprijin de la Laura Borbe în simplificarea procesului. Obiectivul este să stimulăm competențele de redactare a unor mesaje, fie că e vorba despre o temă, un articol pentru un blog de călătorie, sau un text de reclamă.”

Le spune copiilor că nu e magician ca să le transfere brusc cuvinte noi în limba engleză, dar îi poate ajuta să facă legături între cuvinte. Îi încurajează să învețe și alte limbi străine, mai ales că elevii din Bacău au ocazia de a învăța chineză ori germană la alte școli din oraș. Îi sfătuiește să asculte ceva zilnic, timp de 10 minunte. Are elevi care citesc beletristică în limba engleză, dar nu crede că este meritul său, fiindcă el doar a fost sprijin în învățare; efortul îi aparține elevului. Cei mai mulți aud engleza în filme sau clipuri pe Youtube, de la americani. „Un copil mi-a zis că i-a luat vreo trei sezoane de film să învețe engleza. Le spun că învățarea unei limbi străine ia timp. Îi las să practice și să vorbească liber, fără să pun mare accent pe pronunție la început, pentru că așa prind curaj, iar asta îi motivează.”

Nick spune că a învățat de la elevi să se adapteze constant la nevoile și interesele lor, fiind conștient de impactul pe care îl poate avea după nouă ani petrecuți împreună. Se gândește că poate uneori nu a avut metodica sau experiența necesară să se aplece asupra tuturor, ori poate a fost prea dur și nu a avut suficientă răbdare, „dar să știi că îmi fac procese de conștiință când descopăr greșelile și devin conștient de ele.”

Spune că s-a transformat odată cu elevii săi. A avea succes cu copiii, după 20 de ani de experiență, înseamnă să-i vadă că încearcă să se autodepășească fără să aibă teama de eșec și se măsoară și în familiaritatea cu care poartă discuții când îi întâlnește pe stradă peste ani. Îi învață că sinceritatea începe cu deschiderea de a spune când nu au înțeles lecția. Preferă să nu termine materia și să aprofundeze noțiunile atunci când sunt lacune. „Le spun că materia e ca o casă: dacă lași goluri, te bate vântul când te muți sau îți cade pentru că n-ai ridicat-o corect. Punem fundația, o ridicăm corect și drumul e bun.”

Foto: Academia Aspire Teachers

Foto: Academia Aspire Teachers

Spune că și cei doi copii ai săi, Melania și David, liceeni acum, au contribuit la dorința de a crea o relație bazată pe încredere cu elevii. De la ei a învățat să le acorde importanță și să-i trateze pe elevi ca pe niște adulți. „Eu m-am văzut transformându-mă alături de elevi, am încercat an de an să țin pasul cu ei. Propriii copii mi-au fost alături în proces: aplicam niște metode cu ei acasă și, în funcție de feedback, aplicam și la clasă.” 

Un rol important în evoluția lui ca profesor a avut și Aspire Teachers. Povestește că la prima întâlnire cu comunitatea s-a simțit ca într-un grup de prieteni alături de care a fost readus la viață. El a fost primul care a început să organizeze pe Zoom webinarii Aspire Teachers pentru profesori, cu invitați specialiști și traineri care aduc o gură proaspătă pentru educația din România. A participat la toate și are un hard disk cu arhiva înregistrărilor

Nick spune că s-a descoperit pe sine însuși și a învățat lucruri esențiale pentru transformarea actului educațional: deschiderea să știi să primești un feedback fără să te încrunți, să-l apreciezi pe cel de lângă tine când face un lucru pe care tu nu-l poți face, să împărtășești lucruri fără să-ți fie teamă, să te vulnerabilizezi. „Experiențele la care am fost expus m-au schimbat ca profesor. Din 2016 simt că am fost răsplătit cu profesia asta.” 

Călătoriile sunt refugiul său, în special muntele. Vara trecută ar fi vrut să ajungă pe vârful Lespezi în Făgăraș, dar carantina l-a ținut pe loc. Până acum a urcat pe șase vârfuri de peste 2.500 metri altitudine, experiențe pe care le-a trăit împreună cu soția și cei doi copii. Primul a fost vârful Omu, însă provocarea cea mai mare a fost escaladarea vârfului Negoiu în urmă cu doi ani. „Muntele te învață să-ți depășești bariere, lecție pe care copiii mei o învață alături de mine, iar elevilor le-o spun la clasă: oricine poate reuși ce-și propune. Trebuie doar să faci constant pași în acea direcție.”

Foto: Nick alături de fiul său, David

Foto: Nick alături de fiul său, David

Interviu realizat de Roxana Tănăsachi