DataMathLab - primul program din România prin care toți elevii au șansa
să înțeleagă matematica la școală

Început în 2021, #DataMathLab este programul asociației non-profit Aspire Teachers care sprijină profesorii de matematică să își transforme practica pentru ca toți elevii să aibă șansa de a înțelege cu adevărat matematica.

La finalul programului, profesorii își vor dezvolta competențe esențiale prin care pot crea un mediu de învățare relevant și eficient pentru înțelegerea și transferul conceptelor matematice în viața reală.

Programul vine ca răspuns la o problemă care costă România miliarde de lei anual: analfabetismul matematic, adică incapacitatea elevilor de a rezolva probleme din viața de zi cu zi folosind ce învață la școală.

Descoperă cum funcționează programul

100 000 de elevi cu șansa de a gândi matematic

Matematica nu este doar o disciplină, ci un set de competențe fundamentale care prezic succesul în carieră și viață. Toți trebuie să avem acces la gândirea matematică, nu doar câțiva care vor face performanță. 

DataMathLab este un „laborator” în care profesorii de matematică au șansa să învețe pe parcursul unui an școlar cum să activeze gândirea profundă a elevilor printr-un program practic și bazat pe dovezi, care include:

  • un curs hibrid susținut de practicieni cu expertiză,

  • un sistem de suport care facilitează învățarea și aprofundarea (cu resurse gata de adaptat și folosit la clasă, o comunitate de practică, lecții în care elevii se conectează direct cu profesioniști care folosesc matematica în diferite domenii și alte oportunități de învățare și transfer)

Până în 2030 vrem să susținem transformarea practicii a 1 000 de profesori, cu impact direct pentru 100 000 de elevi anual.

Până în 2030, vrem ca minim 80% dintre elevii de gimnaziu care intră la liceu să fie alfabetizați matematic.

Problema

Suntem printre ultimii din Europa la capitolul alfabetizare matematică: aproape jumătate dintre elevii români nu știu să rezolve probleme din viața reală folosind cunoștințele de la școală. Mai precis: 49% dintre elevii din România nu ating nivelul 2 din 6 la cel mai recent test PISA (2022), echivalentul analfabetismului funcțional la matematică. Și testul TIMSS arată că aproape un sfert din elevii români nu se descurcă nici măcar cu operații aritmetice de bază (de exemplu, să compare distanța totală a două rute alternative sau să convertească prețuri în valută.)

Principalele cauze sunt lipsa de conectare între școală și viața reală, metodele de predare, problemele abstracte și evaluările folosite de profesori în școală. Ele nu produc înțelegere și transfer în viața reală.

Ce e diferit în abordarea noastră?

În mod obișnuit, matematica se predă tradițional: profesorul explică la tablă, iar elevii scriu pe caiete și rezolvă probleme după șablon, adesea fără legătură cu viața lor. Percepția matematicii ca o disciplină dificilă și abstractă contribuie la dezvoltarea unui fenomen real, cu impact negativ asupra performanței academice, a alegerilor de carieră și a încrederii în sine: anxietatea față de matematică. Ea este mai mare cu cât încrederea în competența profesorului este mai scăzută.

7 motive pentru care DataMathLab propune un mod eficient pentru ca matematica să fie transferată dincolo de școală:

  • DataMathLab e primul program de acest fel din România care oferă o soluție integrată, cu training aplicat și exemple concrete conectate la practicile internaționale.

  • E bazat pe dovezi și practici gata de pus în aplicare la clasă de către toți profesorii, fără să prescrie rețete universale, ci îmbinând tradiționalul cu modernul, investigația cu explicația, respectând programa școlară românească și sprijinind profesorii să găsească singuri soluțiile potrivite pentru aceste clase.

  • Promovează practici prin care elevii construiesc propriile înțelegeri (în loc să memoreze proceduri), precum probleme conectate la viața reală de tip PISA, reprezentări vizuale, lucru în echipă, jocuri și sarcini care activează gândirea profundă și fac învățarea plăcută.

  • Oferă modele gata de adaptat la clasă, cu unități și lecții planificate care inspiră și arată coerența și relevanța demersului didactic.

  • Avem o echipă de profesori practicieni, consultanți și sociologi cu experiență internațională care pot vedea educația matematică comparativ și vin cu perspective proaspete, adaptate la nevoile profesorilor și elevilor din România.

  • Se întinde pe an școlar, cu posibilitatea de a continua în anii viitori aplicarea și reflecția în comunități de practică, iar schimbarea să fie pe termen lung.

  • Programul evoluează în funcție de impactul măsurat printr-o cercetare care include elevii și profesorii care sunt partenerii noștri în această călătorie.

Rezultate

Din 2021 până azi am testat cu succes diferite componente ale programului cu 300 de profesori și impact direct asupra a 6,000 + de elevi.

Pentru elevi:

  • Scade anxietatea matematică și crește auto-eficacitatea.

  • Crește atenția, încrederea și implicarea (aproape 50%).

  • Se schimbă în bine atitudinea față de matematică.

    (Pe baza evaluărilor înainte-după din 2024-2025, N=1000)

  • Elevii din grupul de intervenție performează mai bine decât cei din grupul de control la teste cu probleme în context autentic din materia studiată.
    (Pe baza studiului de impact din 2023 cu 161 de elevi din 7 clase, dintre care 92 în clase-experiment, cu rezultate semnificativ mai bune decât în grupurile control în 2 din 3 cazuri, la teste cu probleme de tip PISA)

    Rezultate cercetare elevi 2025

Pentru profesori:

  • Scad convingerile limitative (creierul matematic, mai repede înseamnă mai bine etc.).

  • Își îmbunătățesc abilitățile de proiectare a secvențelor de predare-învățare-evaluare.

  • Își îmbogățesc practicile de predare-evaluare.

  • Devin mai intenționați și mai reflexivi.

    (Pe baza chestionarelor înainte-după din 2024-2025, N=150)

  • 100% dintre profesorii care au testat lecțiile la clasă au observat că elevii sunt mai implicați în lecțiile lor, consideră materialele de înaltă calitate, accesibile, relevante și bine structurate.
    (Pe baza chestionarelor finale completate de 39 de profesori care au urmat majoritatea planurilor de lecție în 2021)

    Rezultate cercetare profesori 2025

Descoperă resursele gata de predat la gimnaziu

Echipa 2025-2026

Dr. Daniela Vasile - Co-creator curs, consultant principal

Daniela este Director educațional la Dukes Education, fost Director de Curriculum, Pedagogie și Evaluare la Avenor College, București, consultant internațional educațional pentru programele Bacalaureat Internațional, cu experiență de predare în școli internaționale din Croația, Polonia, Rusia și Hong Kong. A obținut doctoratul în matematică de la Universitatea Lomonosov din Moscova și licența în matematică la Universitatea din București, unde a fost și lector universitar.

Ariana Văcărețu - Co-creatoare curs

Ariana este profesoară de matematică la Colegiul Național „Emil Racoviță” din Cluj-Napoca, președinte și co-fondatoare a Asociației Lectura și Scrierea pentru Dezvoltarea Gândirii Critice România (ALSDGC), autoare și coordonatoare de programe de educație și cercetare matematică în parteneriat cu școli europene.

Mihaela Ancuța - Formatoare București

Nicoleta Popescu - Formatoare București

Mihaela este Lider de curriculum matematic, membră în echipa de leadership și profesoară la Avenor College, cu 15+ ani de experiență în învățământul britanic și pregătire pentru examenele Cambridge. A activat și ca Examinations Officer și Assessment Coordinator la International School of Bucharest și certificarea de inspector educațional internațional (Penta International). A absolvit Facultatea de Matematică și Informatică a Universității din București și un master în educație

Nicoleta este orofesoară de matematică la Liceul Teoretic „Ioan Cotovu” din Hârșova, cu peste 25 de ani de experiență. Participă la evenimente și proiecte inovatoare în educație și ca evaluator la examene naționale, la olimpiade și concursuri de matematică. A absolvit Facultatea de Matematică a Universității din București și are un master în Didactica matematicii la Universitatea „Ovidius” din Constanța, precum și studii postuniversitare în informatică didactică.

Liliana Olărașu - Formatoare Iași

Liliana este profesoară de matematică și TIC la Școala Gimnazială „Vasile Conta” din Iași, lider al clubului de inițiativă comunitară IMPACT, membră Aspire Teachers și laureată Merito, creatoare de resurse educaționale deschise folosite de sute de profesori din țară și formator cu experiență în ateliere practice și evenimente naționale de bune practici.

Mihaela Ionescu - Formatoare Iași

Mihaela este profesoară de matematică și director adjunct la Colegiul Național „Vasile Alecsandri” din Iași, coordonatoare de proiecte europene, formatoare, metodistă, autoare de auxiliare și ambasadoare EPAS (Școli – ambasador ale Parlamentului European). A obținut licența în matematică la Universitatea „Al.I. Cuza” Iași, are un MBA la Universitatea Tehnică „Gh. Asachi” din Iași și un master în Management intercultural și ecologic al școlilor la Universitatea Ca’Foscari din Veneția.

Marilena Faiciuc - Formatoare Cluj

Marilena e profesoară de matematică la Colegiul Ortodox „Mitropolitul Nicolae Colan" din Cluj-Napoca, ambasadoare eTwinning cu o activitate bogată în derularea proiectelor educaționale și autoare de auxiliare cu probleme de matematică aplicată în contexte autentice. Are licență în matematică de la Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca și numeroase cursuri de formare continuă și specializări internaționale.

Raul Rus - Formator Cluj

Raul e profesor de matematică și titular la Colegiul Ortodox „Mitropolitul Nicolae Colan" din Cluj-Napoca, cu peste 25 de ani de experiență. A fost responsabil de formare continuă, consilier educativ și președinte al Comisiei metodice de matematică și științe, implicându-se activ în evaluarea națională și în organizarea olimpiadelor și concursurilor de matematică, precum Olimpiada Satelor din România, Comper, LuminaMath sau Grigore Moisil. A coordonat proiecte educaționale, parteneriate comunitare și revista școlară. Are o licență la Facultatea de Matematică-Informatică de la Universitatea din Oradea și gradul I la Universitatea „Babeș-Bolyai”.

Anca Gaidoș - Manager program

Anca este profesionist cu 20+ ani de experiență în sectorul civic în programe naționale și internaționale, fost director operațional la Fundația Noi Orizonturi, creator de programe și parteneriate durabile, cu masterat în Data Science la Bologna Business School (2024).

Mădălina Ursu - Manager comunitate

Mădălina are 15+ ani de experiență în dezvoltarea și organizarea de contexte de învățare pentru elevi, tineri și cadre didactice în organizații precum Asociația pentru Valori în Educație, Teach for Romania, Roma Education Fund, Policy Center for Roma and Minorities, REPER21 și ANST. A dezvoltat și coordonat sisteme de învățare care au integrat cu succes peste 400 de profesioniști noi în educație, a condus echipe de peste 50 de tutori. A facilitat parteneriate strategice cu Ministerul Educației, contribuind la crearea unor medii sigure și creative în care profesorii se simt valorizați și pot genera schimbări reale la clasă și în comunitate. Este licențiată în Matematică și Informatică, Științe Economice și în Psihologie, cu studii de master în Formarea Adultilor la Universitatea Transilvania din Brașov.

Diana-Maria Bălăiță - Asistent program

Diana e studentă la Matematică-Informatică, anul II, la Universitatea Transilvania din Brașov, unde a terminat licența (Inginerie Medicală) și masterul (Mecatronică), cu 6 ani de experiență în lucrul cu copii și tineri ca mentor în educație financiară, matematică și mediu (Școala de Valori, Centrul de Matematică Interactivă din Brașov, AIESEC).

Măriuca Morariu - Fondatoare, manager parteneriate și comunicare

Măriuca este Director executiv și membru board Aspire Teachers, cu 15+ ani de experiență în dezvoltarea și coordonarea de programe premiate de educație civică, științifică, de argumentare și dezbateri în organizații din România și Marea Britanie. A fost membră a board-ului Oxford for Romania, organizând singura școală de vară multidisciplinară pentru liceeni români din familii cu venituri modeste la Oxford în perioada 2016-2021. Are un master în comunicare de la Universitatea din Amsterdam (Cum Laude), o licență în comunicare și relații publice de la UAIC Iași și studii post-universitare în Comparative Politics in CEE countries de la Universitatea din București.

Marius Lobază - Creator de resurse, consultant formare

Marius este profesor de matematică la Colegiul Național Bănățean din Timișoara, cu contribuții în peste 60 de publicații, printre care cărți de exerciții, jocuri, activități pentru clasele primare, materiale didactice și auxiliare curriculare și experiență de 30 de ani, cu două decenii ca participant în proiecte educaționale internaționale.

Professor Alf Coles - Consultant academic

Alf este profesor de didactica matematicii la Universitatea din Bristol, fost profesor de liceu cu 15 ani de experiență în Anglia, consultant educațional pentru guvernul Angliei și co-autor al cărții “I can’t do maths: why kids say it and what you can do about it” (Bloomsbury, 2022).

Bianca Bâlea - Consultant cercetare

Bianca este specialist MERL (Monitorizare, Evaluare, Cercetare și Învățare) în proiecte educaționale, cu doctorat în sociologie de la UBB Cluj și studii post-doctorale la Academia Română, certificată INDEED în evaluarea și scrierea inițiativelor bazate pe dovezi.

 
 

Mulțumim și celorlalți contributori DataMathLab, care au creat resurse gata de folosit la clasă, au oferit feedback util pentru dezvoltarea programului sau au facilitat întâlniri de comunitate:

Constantin Lomaca, Margit Dénes, Cătălin Mîinescu, Florin Copilu, Corina Chesnoi, Ana Șendroiu, Lorena Ilin, Oana-Georgiana Pop, Simona-Elena Covrig, Andrei Băleanu, Diana Băleanu

Descoperă și: