Filosofia pentru copii și obiceiurile de gândire vizibilă – ce am învățat de la webinarul cu Constantin Lomaca
Luni, 2 martie, peste 100 de profesori au participat la webinarul cu Constantin Lomaca, liderul Departamentului de Ştiinţe la Franconian International School (TheFIS), în Erlangen, Germania. Timp de aproape două ore, am trecut împreună prin exemple de obiceiuri de gândire vizibilă pe care le putem integra în lecții la orice disciplină, am discutat despre resurse adiționale și ce am putea face pentru ca profesorii din România să ridice calitatea educației, dincolo de ierarhii și formalisme.
După facultatea de Geologie, Constantin Lomaca a petrecut 23 de ani la Sydney și de cinci ani predă științe la școala din Elangen, Germania, în limba engleză. S-a perfecționat în științe și Bacalaureat Internațional (IB) – un program adoptat de școli din toată lumea care țintește deopotrivă către excelența academică și dezvoltarea personală a elevilor.
Filosofia pentru copii
În prima parte a webinarului, am exersat metodele P4C (Philosophy for Children) sau filosofia pentru copii. Exemplele ne-au ajutat să descoperim cum putem folosi filosofia pentru copii ca abordare pedagogică pentru a încuraja elevii să gândească singuri.
Copiii au o curiozitate naturală, mirarea apare spontan, însă e important să o cultivăm și să o ghidăm încă de la cele mai mici vârste. Acum, există zeci de grupuri și asociații de filosofie pentru copii în toată lumea. Unul dintre promotorii investigației filosofice (Philosophical Inquiry) este profesorul Philip Cam, fost elev al lui Matthew Lipman, cel care a fondat P4C. La rândul său, Lipman a fost elev al lui John Dewey, cunoscutul reformator american care a promovat învățarea experiențială sau learning by doing, aducând elevul în centrul procesului de învățare.
Inspirându-se de la Lipman, Philip Cam aduce filosofia în învățarea încă de la cele mai mici vârste, iar în cartea “20 Thinking Tools” explică modul cu profesorii pot ajuta copiii să își îmbunătățească abilitățile de a adresa întrebări deschise, de a argumenta, de a distinge categorii pe baza unor criterii, de a generaliza și de a folosi logica deductive elementară. Exercițiile implică învățare colaborativă, prin discuții facilitate în clasă, lucru în perechi sau în grupuri mici.
Pentru filosofa corect cu copiii, trebuie să urmărim câțiva pași:
Pentru început, e important să stabilim niște reguli generale (elevii se așază în cerc, vorbesc pe rând etc.). E important ca elevii să stea cu fața unii la ceilalți și să formeze un cerc.
Apoi lecția începe cu un stimul, precum o poveste, o melodie sau un obiect.
Urmează discuția facilitată prin care elevii sunt întrebați care este semnificația stimulului, individual sau în perechi, apoi cu clasa. Ce fel de întrebări poate naște stimulul?
Profesorul pune întrebări de genul: Ce te face să spui asta? Care este argumentul? De ce – e întrebarea care se repetă constant.
Urmează reflecția asupra felului cum au învățat – auto-reflecția.
În timpul lecției, combinăm mai multe moduri de lucru: individual, în perechi, în grupuri mai mari și cu toată clasa.
Am trecut apoi printr-un exemplu de lecție la cultură civică, în care am legat valoarea “fericire” de abilitatea de a pune întrebări, folosind un obicei de gândire numit „Privește, Gândește, Întreabă-te” (See, Think, Wonder).
Am simulat apoi ce ar face elevii în clasă:
Privesc timp de 2 minute câteva fotografii alese de profesor.
Apoi scriu câte 10 cuvinte care descriu ceea ce văd și la ce se gândesc.
Individual, scriu câteva întrebări inspirate din fotografii.
Captură din webinar: fotografii stimul pentru lecția “fericire”
Fotografiile reflectă contraste dintre clădiri și aglomerări din zone bogate și sărace, unele lângă altele. În urma discuției cu clasa, profesorul selectează patru întrebări pe care le poate expune în clasă, urmând ca elevii să-și aleagă întrebarea pe marginea căreia să reflecteze.
Continuând cu exemplul anterior, întrebările selectate au fost:
Ai avea mai mulți prieteni dacă ai fi bogat sau dacă ai fi sărac?
Cine este mai probabil să spună: Banii nu sunt totul, oamenii bogați sau oamenii mai săraci?
Putem să fim bogați și săraci în același timp?
Dacă ești bogat înseamnă că ești și fericit?
Din discuțiile ulterioare, reiese foarte repede ideea că bogăția nu este legată nepărat de posesie materială și că se referă și la achiziții intangibile, precum valorile noastre sau stările de bine.
Introdusă astfel, o lecție precum cea despre fericire poate activa gândirea în profunzime a elevilor și poate întări atenția, memoria și motivația, astfel încât la o recapitulare finală, elevii își vor aminti despre fotografiile cu clădiri și întrebările pe marginea cărora au reflectat, exersând gândirea vizibilă.
Obiceiuri de gândire vizibilă (thinking routines)
Ron Ritchhart, profesor de matematică și inițiatorul Harvard Project Zero, care a promovează rezultatele cercetărilor despre predarea concentrată pe înțelegere, a promovat conceptul de “visible thinking” – gândire vizibilă. Pe scurt, aceasta se referă la un set de practici sau obiceiuri prin care elevii dau glas modului cum gândesc, conștientizând ce au învățat și învățând să explice.
Câteva principii ale gândirii vizibile menționate de Ron Richhart:
Învățarea e o consecință a gândirii. Înțelegerea și memorizarea cresc atunci când elevii se gândesc mai profund la ce învață.
Gândirea productivă presupune nu doar abilități, dar și dispoziții, precum deschidere, curiozitate, atenție, disponibilitatea de a chestiona și de a ne folosi abilitățile.
Dezvoltarea gândirii se produce social, prin interconectarea cu ceilalți. Aici, misiunea școlii este să facă gândirea vizibilă o practică obișnuită.
A dezvolta gândirea înseamnă a o face vizibilă, deci a o scoate din mintea noastră și a o face evidentă și celorlalți, prin vorbire, desen sau documentare.
Școlile ar trebui să fie culturi de gândire pentru profesori, prin comunități de învățare în care toți profesorii dedică timp colaborării, feedback-ului și discuțiilor despre experiența directă din clasă.
Pornind de la gândirea vizibilă, Richhart împreună cu alți autori au dezvoltate mai multe rutini sau obiceiuri de gândire, care nu sunt altceva decât structuri simple, formate din câteva întrebări sau secvențe de pași care pot fi folosite mereu. Ele sunt diferite de strategii prin faptul că sunt folosite în mod repetat în clasă, până devin parte a culturii clasei și devin modurile prin care elevii procesează învățarea.
Succesul unui obicei de gândire vizibilă este asigurat de câteva condiții:
Are un scop și țintește un anumit tip de gândire (de exemplu, generalizare sau deducție).
Este folosit repetat în clasă.
E format din câțiva pași, e simplu de învățat și folosit.
E ușor de facilitat când elevii intră în rutina de gândire.
Poate fi folosit atât în grup, cât și în lucrul individual.
Am trecut apoi prin câteva exemple de rutini de gândire pe care le orice profesor le poate integra în lecții. Ele sunt descrise (în engleză) pe site-ul viziblethinkingpz.org.
Spre exemplu, practica „Gândiți-vă, discutați, împărtășiți” (Think, Pair, Share) implică adresarea unei întrebări elevilor, care se gândesc individual la răspunsuri câteva minute, apoi se îndreaptă către un student cu care fac pereche pentru a-și împărtăși gândurile. Pentru o lecție precum cea despre respect la cultură civică, în care obiectivul de învățare este ca elevii să facă o clasificare folosind diferite criterii, în timp ce învață despre similarități și diferențe, profesorul poate începe cu următorul stimul: 6 fotografii pe care elevii le grupează în funcție de orice criteriu, dar important este să argumenteze de ce au ales acele categorii. Elevii lucrează în perechi, apoi împărtășesc cu ceilalți, într-o discuție ghidată de profesor.
În scurt timp, elevii vor descoperi trei tipuri de respect – pentru reguli, pentru oameni și pentru mediu. Profesorul ghidează discuția, punând întrebări legate de respect: trebuie să arătăm respect, chiar dacă nu îl primim în schimb? Și-au schimbat elevii criteriile inițiale?
Captură din webinar: fotografii stimul pe tema importanței arheologiei
Un alt exemplu pe care ni l-a oferit Constantin este cel legat de introducerea în arheologie – elevii primesc ca stimul patru fotografii pe tema arheologie și primit sarcina de a formula întrebări cât mai deschise care să nască alte întrebări. Participanții la webinar au scris întrebări precum: De ce este important să ne cunoaștem trecutul? De unde venim? Ce este moartea? Ce obiceiuri aveau oamenii? De ce dezgropăm lucruri? Cui au aparținut aceste obiecte?
Urmează clasificarea întrebărilor, în funcție de cât de mult ne conduc spre problematizare și întrebări suplimentare. Aici, Phil Cam a formulat un cadran al întrebărilor, clasificându-le în patru tipuri pe două axe:
Întrebări închise, care pot fi:
Pe dimensiunea Întrebări Textuale: De citire și înțelegere (răspunsurile țin de înțelegerea unui text și sunt ușor de identificat în manual). De exemplu: Ce se observă în imaginea cu exponatele din muzeu din fotografia de mai sus?
Pe dimensiunea Întrebări Intelectuale: Care țin de cunoștințe bazate pe fapte, statistici, evidențe (unde răspunsurile țin de cunoștințe și pot fi lămurite căutând online). De exemplu: De unde este imaginea cu situl arheologic?
Întrebări deschise, care pot fi, la fel:
Pe dimensiunea Întrebări Textuale: speculative sau de interpretare (răspunsurile nu sunt unice și țin de interpretare). De exemplu, de ce e important să ne cunoaștem trecutul?
Pe dimensiunea Întrebări Intelectuale: care necesită investigație suplimentară – și acestea sunt cele care nasc alte întrebări deschise și activează gândirea profundă. De exemplu, de unde venim? Ce este moartea?
Captură din webinar: Obiceiuri de gândire vizibilă (thinking routines)
Mai departe, putem folosi practica de gândire „Afirmă, Susține, Întreabă” (Claim, Support, Question): individual, elevii aranjează fotografiile în ordinea importanței pentru înțelegera arheologiei și arată criteriile folosite pentru această ierarhizare. Lucrând în grupe, echipele trebuie să ajungă la un conses legat de ordinea fotografiilor și criteriile alese. Importantă este discuția – de ce-ul de la final care arată logica gândirii fiecăruia.
Etapele unei astfel de practici implică:
Notarea observațiilor: când elevii își notează gândurile despre stimul
Exprimarea unor afirmații
Explicarea logică a afirmațiilor
Punerea de întrebări
Împărtășirea gândirii
Evaluarea argumentărilor
Concluzionarea
Un alt obicei de gândire este „Decojind fructul” (Peel the Fruit) – un fel de hartă a aprofundării conceptelor, utilă mai ales după încheierea unei unități de învățare mai complexe. Elevii pot nota, pe rând, comentariile lor pentru fiecare dimensiune pe bilețele (coaja - ce observații generale puteți face? Cum se leagă de ce știm deja? conținutul – aprofundăm care sunt diverse părți componente și sâmburele – care este esența?).
Obiceiurile ajută nu doar elevii să exerseze gândirea și să aprofundeze învățarea, dar și profesorul să înțeleagă ce ar putea îmbunătăți pentru a întări înțelegerea.
Una dintre participante, profesoara Oana Petrovici a intervenit cu propriul exemplu care a îmbunătățit mult calitatea discuțiilor cu elevii și motivația lor: folosind sugestiile de pe site-ul teachingchildrenphilosophy.org, a învățat să formuleze întrebări, pornind de la diverse texte-stimul.
La final, am trecut prin șapte practici importante pe care orice debutant ar trebui să le practice:
Începeți lecția cu un stimul și încurajați-i să pună întrebări. Aici sunt de folos o varietate de rutini și stimuli care să dea startul unei explorări în fiecare lecție. Thinking Routines Matrix sintetizează practici deconstruite pentru diferite componente ale gândirii (explorarea ideilor, sintetizarea și organizarea ideilor, analiza mai în profunzime a ideilor), propuse de Ritchhart și alți doi autori (Morrison și Church).
Lăsați-le timp de gândire după întrebare (5-7 secunde). De multe ori, profesorii sunt tentați să accepte primele răspunsuri ca să treacă mai departe la ce au de predat. De aceea e bine să lasați pauze de gândire, pentru ca fiecare să poată formula răspunsuri sau întrebări pentru sine, înainte să îi audă pe ceilalți sau să treceți direct la explicații.
Organizăți activități individuale și în grup. Gândirea e stimulată în contexte sociale, în care ne folosim de răspunsurile colegilor pentru a construi mai departe răspunsuri.
Diferențiați lecțiile în funcție de zona de dezvoltare proximală. Conceptul, introdus de cunoscutul psiholog rus Lev Vygotsky, se referă la acea combinație optimă de competență și provocare, în care elevul nu este nici plictisit, dar nici anxios, ci pregătit pentru dezvoltarea optimă. Concret, asta înseamnă că o lecție care își propune prea multe obiective și activități va eșua, pentru că poate copleși elevii și doar câțiva vor reuși, eventual, să țină pasul. Dimpotrivă, o lecție cu prea puține obiective de învățare va pierde interesul elevilor. Planificați cât mai realist lecția, alocând timp pentru reflecție, lucru în perechi sau în grup, insistând pe înțelegere, decât pe predarea unor informații care vor fi uitate repde.
Ajutați-i să câștige încredere în propriile puteri. Asta implică încurajări pentru participare și crearea unui climat în care greșelile sunt permise și elevii nu se etichetează răutăcios. Sancționați bullying-ul în clasă și stimulați mai ales elevii care nu îndrăznesc să participe, din teamă sau timiditate.
Dați-le feedback. Și această practică presupune multă măiestrie, însă important este ca elevul să înțeleagă încotro se îndreaptă cu ajutorul unui ghid în care are încredere. Un feedback sănătos e un ghid care îi arată ce și cum să corecteze mai departe pentru a-și atinge obiectivul de învățare/competența dorită.
Participanții au descoperit cum pot integra aceste obiceiuri în activitățile la clasă, la orele de cultură civică, dezvoltare personală, istorie și altele.
Am petrecut încă o jumătate de oră în care am împărtășit mai multe resurse utile și invitatul a răspuns întrebărilor din partea participanților.
Cum putem încuraja ascultarea activă la elevi?
E important ca încă de la început, să stabilim reguli cu elevii, pe care le repetăm de fiecare dată cu consecvență. De fapt, aici e cheia – în consecvența repetării lor. E un proces, dar dă rezultatel, chiar și în cele mai dificile medii. Constantin a menționat vizitele la școli din Ferentari, unde a văzut cât de mult contează relația bună cu învățătoarele și coerența aplicării acestor reguli.
Comparând cu experiența de profesor din alte țări, ce ar trebui să schimbe urgent profesorii din România?
Constantin a menționat că partea emoțională e la fel de importantă ca cea academică și s-a referit întâi de toate la profesorii care își îndrăgesc meseria, deci care sunt deschiși schimbării. Crede că în România profesorii ar trebui să îmbunătățească evaluarea formativă – cum măsoară profesorii formarea competențelor pe parcursul întregii activități și cum remediază din timp lipsurile. Rezultatele la testele PISA arată că această evaluare mai degrabă lipsește și e adesea înlocuită de niște teste finale care nu ajută neapărat elevul să progreseze, ci îl poziționează pe scara notelor într-un punct definit.
O altă practică ce ar trebui schimbată – ascultatul la ore în care un copil stă la tablă sau este ascultat 10-15 minute, iar ceilalți nu fac nimic. La clasă ar trebui să fie mai multă învățare decât predare. Din 60 de minute, Constantin alocă maxim 10-15 minute pentru explicare și predare, dar în restul timpului încearcă să valorizeze toți elevii.
Și, foarte important, profesorii nu colaborează suficient. Dacă ar putea, invitatul ar include în fiecare școală câte o oră pe săptămână în care fiecare să împărtășească experiențe și să lămurească întrebări. Doar așa își pot îmbunătăți profesorii practica. Chiar într-un sistem ierarhizat și birocratic cum este cel din România, poți crea spații de colaborare, poți folosi metode și conținuturi moderne. Important este să îți pese
Nu în ultimul rând, manualul este un obiect ajutător – esența este programa. „Nu pot să fac X din cauza manualului” reflectă o paradigmă greșită. Important e să urmărim programa și să ne folosim libertatea de a ne alege metodele și de a adapta conținuturile.
Dacă ar fi să conceapă un program de formare continuă pentru profesori, trei teme de nelipsit din perspectiva sa sun:
Planificarea inversă: Understanding by design (Backward planning)
Evaluarea – ce, de ce, când, cum?
Activități de învățare diferențiată.
Recomandări de lecturi și resurse adiționale:
Richard Nisbett (2010), Intelligence and how to get it, W. W. Norton & Company
Jane Lone (2016), Philosophy in Education, Rowman & Littlefield Publishing Group
David Shapiro (2012), Plato was Wrong, R&L Education.
Filosofie pentru copii în România:
Ateliere de filosofie pentru copii cu Marin Bălan, lector universitare la Facultatea de Filosofie, Univeristatea din București.