Posts tagged matematica
Soluții simple de evaluare formativă pe care orice profesor le poate folosi

Absolventă a Facultății de Științe, specializarea Matematică, profesoara Cristina Florița și-a început cariera în învățământ imediat după încheierea studiilor de licență, în urmă cu 10 ani. În liceu a testat munca de profesorat la îndemnul și susținerea dirigintei care i-a oferit ocazia să ajute elevii mai mici. Experiența în sălile de clasă și participarea la diverse experiențe de învățare au fost cruciale în dezvoltarea profesională a Cristinei.

În mod special, Cristina amintește influența pozitivă a directoarei de la Școala Gimnazială Bârghiș, prima școală unde a ajuns să predea. Directoarea i-a impus standarde ridicate și a promovat o cultură a excelenței în învățământ.

Read More
Informatică+ Matematică = LOVE

Lorena Ilin a intrat în învățământ în urma unei combinații dintre pasiunea pentru matematică și o serie de circumstanțe personale. Cu o diplomă în Electronică, Telecomunicații și Tehnologia Informației de la Politehnică, Lorena nu își propusese să devină profesor și a activat o bună perioadă din viața ei de adult în afacerea familiei sale. 

S-a implicat în domeniul educației în anul când foarte mulți elevi de clasa a XII-a nu au reușit să promoveze examenul de Bacalaureat. În acea vară, a început să ofere pregătiri suplimentare pentru elevi, folosindu-se de experiența și cunoștințele sale de matematică. Provocările și bucuriile oferite de interacțiunea directă cu elevii, precum și satisfacția de a vedea progresele lor au încurajat-o să continue activitatea educațională. S-a înscris la modulul Psihopedagogic și a inițiat un centru de pregătire privată la Slatina, alături de alți profesori pasionați, oferind elevilor cursuri de matematică, engleză, franceză și șah. 

Read More
„Când ești provocat, reușești să depășești niște limite și așa treci la nivelul următor"

Am cunoscut-o pe Cristina Ștefan ca participantă la programul de formare DataMathLab. Predă matematica la clasele de gimnaziu ale școlii din Ghimbav din județul Brașov, școală pe care și ea a absolvit-o și unde acum e colegă cu unii dintre foștii săi profesori. 

Cristina își ghidează elevii prin programa de matematică, găsind mereu modalități de a-i menține conectați la subiect și de a le insufla pasiune pentru învățare. Spune că încurajează elevii să descopere conceptele matematice, să le exploreze și să le înțeleagă în profunzime, în loc  să le impună informațiile prin memorare.

Read More
Cum recâștigăm elevii la orele de matematică? Interviu cu profesoara Ana-Maria Șendroiu

Ana-Maria Șendroiu are 30 de ani de experiență și predă la Liceul Pedagogic Andrei Mureșanu din Brașov, unde îndrumă și viitoarele generații de profesori și educatori. Participă la programul de formare profesională DataMathLab și am rugat-o să ne împărtășească din provocările și transformările experienței sale de predare a matematicii. 

Read More
UPDATE: De ce contează așa mult PISA pentru viitorul educației matematice?
  • Primele rezultate ale testelor PISA publicate pe 5 decembrie 2023 plasează România pe penultimul loc în rândul țărilor membre UE și pe locurile 45-48 din 81 la matematică, științe și literație.

  • Suntem pe ultimul loc la capitolul echitate: am înregistrat cele mai mari diferențe între performanțele elevilor la matematică în funcție de statutul socio-economic. 

  • La matematică performanța elevilor e asemănător de slabă cu cea din 2018: aproape jumătate nu ating nivelul 2 din 6, adică nu știu să compare distanțele unor rute alternative sau să convertească o mărime în alta.

Read More
Lansarea DataMathLab: prima zi de training dintr-un program de învățare unic pentru profesorii de matematică

Programul DataMathLab a debutat pe 21 octombrie 2023 la Brașov cu o zi intensă de training care a adunat 25 de profesori de matematică din 14 școli din județele Brașov, Prahova și Sibiu. Evenimentul a marcat începerea programului de dezvoltare profesională pentru profesorii de matematică, primul program care dă viață matematicii prin știința datelor și probleme în contexte autentice.

Pe parcursul zilei, participanții au devenit colegi într-o călătorie ce își propune să transforme modul în care matematica este predată și învățată în timpul orelor. Ei și-au împărtășit experiențele și ideile, marcând începerea procesului de formare a unei comunități de învățare, ghidați de formatoarele experimentate, dr. Daniela Vasile (Director of Learning, la Avenor College din București, consultant și formator cu experiență internațională) și Ariana Văcărețu (profesoară de matematică la Colegiul Național „Emil Racoviță” din Cluj-Napoca, fondatoare și președintă a Asociației Lectura și Scrierea pentru Dezvoltarea Gândirii Critice din România).

Read More
Harta competențelor: un instrument-pilot pentru învățători. Partea I: MATEMATICA

Dacă luăm în serios principiul echității în educație, pentru a micșora prăpastia dintre copiii cu acces diferit la educație, avem nevoie cel puțin de un reper care să arate măsura în care fiecare elev a dobândit la final de an competențele din programele școlare în vigoare.

Instrumentul-pilot construit pe baza programelor școlare propune un astfel de reper. El include continuitatea competențelor specifice pe parcursul celor 5 ani de învățământ primar și operaționalizarea lor prin descriptori de performanță care să poată orienta chiar și un învățător debutant.

Propunerea a fost dezvoltată de către un grup de lucru în martie-iunie 2021, sub umbrela Aspire Teachers, la inițiativa Nataliei Ginghină, profesoară Teach for Romania și fondatoare EduBuzz, cu invitația către toți învățătorii de a-l testa și folosi în cadrul evaluărilor sumative de la finalul acestui an școlar.

Feedbackul oferit până la 1 iulie 2021 va fi folosit pentru a îmbunătăți propunerea inițială și a o transforma într-o adevărată hartă a competențelor pentru învățământul primar, ușor de înțeles și de utilizat de către orice părinte, voluntar în educație și copil pe care îl dorim autonom în învățare.

Read More
„Mă upgradez în ritm cu elevii mei” - Marius Lobază, profesor de matematică și mentor pentru generații de elevi

Marius Lobază este profesor de matematică la Colegiul Național Bănățean din Timișoara. S-a născut în Oradea, dar s-a mutat împreună cu familia în Timișoara când era în clasa a XI-a. După o excursie cu clasa în orașul de pe Bega, în școala generală, și-a spus că este locul în care vrea să trăiască.

Read More
Cum conectăm elevii la lumea de azi prin matematică și voluntariat? Exemple de la o profesoară care experimentează în fiecare zi

Indiferent de scenariu, profesorii care nu au încetat să învețe, găsesc soluții și oportunități prin care își implică elevii și îi aduc mai aproape de învățare. După 37 de ani, Liliana Olărașu încă se joacă, inventează și transformă orele de matematică și TIC în contexte de învățare în care succesul se măsoară în progres incremental, dar și într-o dezvoltare socio-emoțională armonioasă, nu în premianți cu coroniță.

Read More