Educația e despre concepte sau nu e deloc.
Eseu apărut în ediția #10 din noiembrie 2025, din newsletter-ul lunar Aspirațional, creat de Măriuca Morariu cu analize despre ce contează în educație, dincolo de știri
În România, majoritatea elevilor învață regulile, dar nu ideile din spatele lor. Acest eseu argumentează că învățarea nu se transferă fără un plan deliberat și explicit și cum ar trebui să pornim de la înțelegeri transferabile pentru a alinia curriculum-ul, evaluarea și practica la clasă.
De ce învățarea rămâne blocată la proceduri și cum ieșim din cercul acesta
Orice elev de gimnaziu cunoaște regula de trei simplă și poate rezolva o problemă precum:
„Dacă 2 kilograme costă 10 lei, cât costă 5 kilograme?”.
Știe formula și o aplică automat. Dar după ce a învățat bine această procedură în multe exerciții tip, când e pus în fața unei provocări care seamănă cu o situație tip, dar doar la suprafață, cei mai mulți fac o greșeală frecventă:
„Dacă trei robinete umplu un bazin în șase ore, în cât timp îl umplu șase robinete?”.
Aici, aplică aceeași regulă de trei simplă și obține 12 ore. Adică mai multe robinete umplu bazinul mai încet. Răspunsul e absurd pentru că instrumentul pe care îl are la dispoziție este procedura, nu conceptul care să-l ajute să recunoască diferența.
A învățat „când văd așa, fac așa”, dar nu vede ideea din spatele situației: relația este invers proporțională, iar realitatea trebuie să fie busola. Ratează chiar ideea de proporționalitate pe care o întâlnești peste tot: în rețete de gătit, în doze de medicamente, în orice grafic de statistici pe care îl va întâlni în viață.
Miza e să înțeleagă conceptul, ca să știe cum să aplice procedura, nu viceversa.
Acesta este o problemă fundamentală a educației românești: curriculumul rămâne blocat la fapte și proceduri, fără claritate despre ce înțelegere vrem să construim și cum o măsurăm. Iar fără o schimbare radicală, rămânem în învățarea de suprafață care nu se transferă.
Puncte și linii: De ce faptele izolate nu construiesc minți
Mintea copiilor nu este un sertar în care depozităm fapte, ci o hartă în expansiune. Pe această hartă, faptele sunt puncte, iar conceptele sunt liniile care le conectează. O hartă cu multe puncte, dar fără drumuri între ele, nu te duce nicăieri.
Așa învață mulți dintre elevii noștri: adună puncte - regula de trei simplă, definiția, formula, anul. Poți rezolva zeci de exerciții și tot să ratezi același principiu într-o situație de viață, ca în exemplul cu robinetele.
Învățarea apare în clipa în care creierul vede tiparul: ce pare nou este, de fapt, o structură familiară.
Imagine preluată de la cercetătoarea Efrat Furst (LinkedIn)
Modelul lui Efrat Furst ne arată limpede că învățarea nu este o colecție de bucăți, ci o rețea. Ai memorie prealabilă, adaugi noul concept, îl legi de ce știi, apoi îl aplici în contexte variate. Dacă ne oprim la primele două etape (fapte și proceduri) copiii ies din școală fără liniile din spate.
Să luăm exemplul fotosintezei. Toți am învățat schema: lumină + CO₂ + apă -> oxigen + glucoză. Am luat notă pentru reproducere și…?
Cercetările internaționale arată constant că elevii pot identifica elementele din schemă, dar nu pot explica rolul fotosintezei în lanțurile trofice, nu o pot lega de criza climatică și nu recunosc procese analoage (precum captarea energiei în panouri solare).
Unde suntem acum: blocați la nivelul de suprafață
Lynn Erickson, educatoare americană care și-a dedicat cariera proiectării curriculare conceptuale distinge trei niveluri interdependente ale învățării: factual, conceptual și transfer.
La nivelul factual, elevii memorează informații specifice: date, formule, definiții, evenimente, proceduri. E stratul învățării de suprafață, esențială ca materie primă. „Regula de trei simplă", „Revoluția de la 1848", „lumină + CO₂ + apă -> oxigen + glucoză”
La nivelul conceptual, elevii înțeleg tipare, principii și relații mai largi care conectează și dau sens faptelor individuale. Conceptele transcend exemplele particulare: proporționalitate (cum se leagă cantitățile?), cauzalitate (ce produce schimbarea?), perspectivă (cum influențează punctul de observație înțelegerea?). O anume procedură servește pentru a înțelege ideea de proporționalitate. Revoluția din secolul XIX nu mai e despre o mișcare națională, ci despre cum funcționează revoluțiile. Iar în spatele formulei fotozintezei stă marea idee a transformării energiei și a păstrării echilibrului într-un sistem, fără de care nu poți înțelege încălzirea globală.
La nivelul transferului, elevii pot recunoaște și aplica aceste concepte în contexte noi. Pot recunoaște proporționalitatea într-o situație practică necunoscută. Pot detecta manipularea într-un articol de presă pentru că înțeleg cum funcționează perspectiva și cauzalitatea. Pot analiza o problemă socială actuală prin prisma tiparelor istorice.
Problema apare când curriculum-ul și evaluarea se blochează aproape exclusiv la primul nivel, tratând celelalte două ca bonusuri opționale sau ca responsabilitatea elevului, nu a sistemului. Dar transferul nu apare spontan, ci trebuie proiectat deliberat în programe, manuale și evaluări.
Iar aici este exact blocajul din România: nu am definit serios ce concepte trebuie să rămână cu elevul după 13 ani de școală. Declarăm una și măsurăm alta în teste cu miză mare.
Și doar dacă definim explicit conceptele și transferul la nivel de sistem – în programe și evaluări care sunt interconectate, în manuale și în formare (începând cu cea inițială), putem vorbi de o aliniere care să producă transfer, în loc de analfabetism funcțional.
Pornind de la exemplul banal al problemei cu robinetele de apă, putem arăta:
Factual: 3 robinete -> 6 ore.
Conceptual: relația este invers proporțională: mai multe robinete -> timp mai scurt.
Transfer: recunoști același tip de relație în orice situație „mai mult -> mai repede”.
Observăm imediat problema: favorizăm procedura, fără să trecem prin concept. Dar procedurile și faptele nu se transferă, pentru că ele sunt contextuale și specifice domeniului. Ce se transferă în situații noi sunt structurile similare, conceptele.
Cum construim înțelegerea conceptuală?
Argumentul des auzit este: „Dar trebuie să știe procedura înainte să recunoască ideea.”
Cercetarea spune altceva: învățarea conceptuală nu apare după exersare mecanică. Apare când începi cu sensul.
Dacă vrem ca un elev să înțeleagă proporționalitatea, nu e suficient să arăți formula și să dai 50 de probleme identice. Învățarea conceptuală e iterativă:
Începi cu o situație concretă care face vizibilă ideea (ingrediente, robinete, muncitori).
Apoi înveți procedura dar ancorată în concept („înmulțim în cruce PENTRU CĂ raportul trebuie să rămână constant").
Apoi practici variind contextele (amesteci directă cu inversă, forțezi discriminarea).
Și abia apoi ajungi la transfer real.
Fără acest ciclu, elevul memorează „când văd așa, fac așa" - și produce absurdități fără să clipească.
Marea idee a lui Erickson este că aceste trei niveluri nu sunt etape secvențiale („mai întâi fapte, apoi concepte, apoi transfer"), ci dimensiuni interdependente ale înțelegerii. Faptele oferă ancorarea în concret, conceptele oferă puterea de generalizare, iar transferul oferă dovada că înțelegerea e reală și utilizabilă.
Mesajul onest către elevi
Și acum ajungem la întrebarea pe care fiecare profesor o aude la un moment dat: „Când o să-mi folosească asta?". De cele mai multe ori, nu întreabă cu adevărat despre utilitate, ci dacă munca lor contează.
Iar răspunsul onest nu e despre joburi viitoare. Înveți ca să-ți construiești o minte capabilă și ca să poți participa în lume alături de ceilalți.
Când un elev întreabă „de ce învăț asta?", profesorul poate răspunde: „Pentru că adaugi un punct nou pe harta ta mentală. Și peste câteva lecții, o să vezi cum se leagă de altele. Și peste câțiva ani, o să ai o rețea atât de bogată încât o să poți înțelege lucruri pe care acum nici nu le-ai întâlnit încă. Și o să poți vorbi cu oricine altcineva care are aceeași hartă - asta înseamnă să fii educat." Formularea îi aparține lui Helen Reynolds, autoare la Oxford University Press, profesoară premiată de fizică, cu 37 de ani de carieră.
Pentru ca acest răspuns să fie adevărat, e nevoie ca proiectarea curriculară, evaluarea și practica de la clasă să fie aliniate în jurul acelorași concepte, astfel încât profesorii să poată construi rețeaua, nu doar punctele.
Analfabetismul funcțional nu este responsabilitatea „profesorilor slabi”, ci consecința unei arhitecturi de sistem: curriculum fragmentat gândit pe conținuturi de echipe care nu comunică între ele, evaluări care măsoară reproducerea, formare inițială și continuă deconectate de practica reală, supraîncărcare administrativă și lipsă de colaborare profesională.
Cu toții am trecut pe acolo: am putut reproduce formule fără să înțelegem fenomenul, am memorizat definiții fără să le recunoaștem în realitate. Am învățat pentru teste care ating punctele, nu rețeaua de sens.
Viitorul: claritate conceptuală
E firesc să uităm faptele repede - ce rămâne sunt conceptele înțelese. O minte care înțelege proporționalitatea o recunoaște imediat, indiferent de context. O minte care înțelege perspectiva nu poate fi manipulată ușor. Iar o minte care înțelege transformarea energiei are repere pentru a naviga lumea de mâine.
Viitorul educației depinde de această claritate: să mutăm atenția de la câte conținuturi acoperim la ce înțelegere construim, să pornim proiectarea de la concepte și să aliniem evaluarea cu ele, să lucrăm în comunități profesionale care construiesc practici reale și sprijin autentic, nu critici toxice. Și să avem curajul să întrebăm, înainte de orice lecție: Ce idee mare vreau să transfer, de fapt, aici?
Avem deja acces la cercetare solidă, la modele internaționale, la profesori care caută sensul dincolo de procedură. Dacă reușim să infuzăm această claritate conceptuală în programe, evaluări și formare, atunci, peste un deceniu, vom putea muta conversația de la „ce memorăm?” la „ce înțelegere vrem să construim mai departe?”.
Pentru că doar ceea ce înțelegi cu adevărat poți folosi. Și doar ceea ce poți transfera devine parte din felul tău de a gândi.
Educația de calitate este despre concepte. Sau nu este deloc.
Autor: Măriuca Morariu
Material publicat în ediția 10 a newsletter-ului Aspirațional (Noiembrie 2025), la care te poți abona aici.